AcasăStiri generaleGCS: Niciun pat liber ATI pentru pacienţii COVID-19

GCS: Niciun pat liber ATI pentru pacienţii COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi că atât la nivel naţional, cât şi în Bucureşti nu mai sunt libere paturi la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.

La acest moment, în Bucureşti nu sunt paturi ATI libere pentru pacienţii COVID-19.

GCS arată că, potrivit datelor existente în aplicaţia alerte.ms, luni, la nivel naţional, există 1.453 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti, sunt avizate de DSP 313 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 130 de paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19, dintre care 55 sunt în Bucureşti. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

În prezent, 1.480 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.

Potrivit GCS, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

În procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks