Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că la nivel naţional, miercuri, nu există niciun pat disponibil la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.
Miercuri, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, sunt 1.743 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.
La nivel naţional, există o rezervă operaţională de 153 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.
Conform GCS, 1.890 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara.
La nivel naţional, la acest moment nu este niciun pat liber la ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, a informat GCS.
Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.
‘Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare’, a transmis GCS.