Cele mai multe cazuri nou confirmate de COVID-19 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti – 28, iar la mare distanţă se află judeţele Ilfov cu cinci cazuri şi Cluj, Teleorman şi Hunedoara cu câte patru, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.
Miercuri în Capitală au fost înregistrate 17 noi cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2.
În 14 judeţe, nu s-a înregistrat niciun caz nou de COVID-19.
Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţele Ilfov şi Satu Mare – 0,07, Cluj – 0,06.