Un singur oraş din România mai are o rată de infectare cu virusul SARS-CoV-2, cumulată la 14 zile, peste 20 de cazuri la mia de locuitori: Otopeni (Ilfov) – 20,71, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Incidenţele cele mai mari se înregistrează, alături de Otopeni, la Bucureşti – 16,77, Cluj-Napoca (Cluj) – 14,7, Bragadiru (Ilfov) – 14,47, Sibiu (Sibiu) – 14,16 şi Voluntari (Ilfov) – 13,22.
În 195 oraşe, rata de infectare cu COVID-19 este mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori, potrivit datelor anunţate.
La nivelul comunelor, cea mai mare incidenţă se menţine în Borşa (Cluj) – 41,37 (53 cazuri la o populaţie de 1.281 de persoane).
De asemenea, rate mari de infectare mai sunt în comunele:
* Poarta Albă (Constanţa) – 23,79 (142 cazuri la o populaţie de 5.970 de persoane)
* Corbeanca (Ilfov) – 18,16 (176 de cazuri la o populaţie de 9.693 de persoane)
* Floreşti (Cluj) – 16,41 (802 cazuri la o populaţie de 48.884 de persoane)
* Beuca (Teleorman) – 15,65 (18 cazuri la o populaţie de 1.150 de persoane)
* Racoviţa (Sibiu) – 15,63 (45 cazuri la o populaţie de 2.879 de persoane)
* Ohaba (Alba) – 15,41 (9 de cazuri la o populaţie de 584 de persoane)
* Clinceni (Ilfov) – 14,99 (115 cazuri la o populaţie de 7.674 de persoane)
Potrivit GCS, 1.034 de comune au rata de infectare mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori.