AcasăStiri generaleGCS: Persoane cu SARS-CoV-2 internate la ATI - sub 1.000

GCS: Persoane cu SARS-CoV-2 internate la ATI – sub 1.000

Numărul persoanelor cu COVID-19 internate în spitale este de 7.702, cu 338 mai puţin decât în ziua anterioară, iar la ATI se află 994 de persoane, cu opt mai puţin faţă de raportarea anterioară, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, dintre cei 994 de pacienţi de la ATI, 866 sunt nevaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi în spitale, 417 sunt copii, 410 fiind în secţii, cu 33 mai puţin decât în ziua anterioară, şi şapte la ATI, similar cu ziua anterioară.

Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.643 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19, dintre care 386 în Bucureşti.

Pe teritoriul României, 139.842 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.473 de persoane se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 71.846 de persoane sunt în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află trei persoane.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks