Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat, de miercuri până vineri, la Sofia, la cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei şefilor Apărării din Balcani pe probleme de cooperare militară, cu prilejul căreia a fost semnată o declaraţie comună privind măsurile de întărire a colaborării pe perioada următoare.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis vineri AGERPRES, în cadrul reuniunii s-a discutat despre stadiul şi intensificarea cooperării în domeniul apărării a statelor din Balcani, inclusiv instruirea în comun şi gestionarea ameninţărilor asimetrice.
Şefii Apărării au semnat Declaraţia Comună (Joint Statement) privind cooperarea pentru perioada următoare şi dezvoltarea proiectelor iniţiate în comun şi au aprobat concluziile subgrupurilor de lucru pe domeniile educaţie, instruire şi exerciţii, respectiv ameninţări asimetrice, apreciind activitatea desfăşurată sub preşedinţia bulgară a iniţiativei.
Generalul Daniel Petrescu a subliniat necesitatea întăririi cooperării militare în Balcani, având în vedere ‘dinamica situaţiei regionale de securitate’.
‘Declaraţia comună identifică modalităţi concrete pentru creşterea colaborării, cum ar fi cele din domeniul apărării cibernetice, dar şi cele din planul instruirii forţelor pentru creşterea interoperabilităţii’, a declarat şeful Apărării, conform sursei citate.
În marja conferinţei, generalul Petrescu a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său din Turcia, generalul Yaşar Guler.
Forumul se desfăşoară anual şi reuneşte şefii Apărării din nouă ţări din Europa de Sud-Est: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia.
Potrivit MApN, forumul are drept scop ‘dinamizarea cooperării militare regionale prin întărirea securităţii şi asigurarea unui climat de stabilitate în regiunea Balcanilor, identificarea şi dezvoltarea unui mecanism regional de gestionare a crizelor şi participarea în comun la exerciţii pentru creşterea interoperabilităţii forţelor armate din regiune’.
La această ediţie a conferinţei au fost invitaţi şi şefii apărării din Croaţia şi Slovenia, precum şi reprezentanţi de nivel înalt ai NATO şi UE.