Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri, la Râmnicu Vâlcea, că s-ar bucura dacă succesorul său la vârful Alianţei Nord Atlantice va fi desemnat tot dintre noii membri, cum a fost şi în cazul său, scrie cotidianul.ro.
„Acum cinci ani de zile, pe vremea administraţiei Trump şi cu secretarul general Jens Stoltenberg, s-a luat decizia ca poziţia numărul 2 să nu mai meargă automat la americani, ci să vină către altcineva. Şi cred că ideea de a avea pe cineva dintre noii veniţi în NATO – şi eu am fost cel care am reuşit să obţin acest job – a fost o decizie foarte bună, pentru că şi noii veniţi în NATO sau în UE au drepturi egale cu cei care sunt membrii fondatori. Dacă ai venit mai târziu într-o echipă, nu înseamnă că ai mai puţine drepturi decât ceilalţi să conduci, să fii la vârf. De aceea m-aş bucura, cu titlu personal, să fie cineva tot din garnitura mai nouă din NATO. Dacă ar fi o doamnă, ar fi un lucru foarte bun, iar ţara şi geografia pe care acesta ar reprezenta-o e o chestiune de calcul strategic şi politic şi aici nu am voie să comentez public, dar preferinţa mea personală ar fi să vedem un început de tradiţie ca ţările nou venite în NATO şi în UE să aibă poziţii de influenţă şi să fie tratate cu respect şi să aibă influenţă reală în această organizaţie”, a precizat Geoană, într-o conferinţă de presă susţinută la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea cu prilejul lansării cărţii „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”.
Secretarul general adjunct NATO din 2019, Mircea Geoană urmează să îşi încheie mandatul la 1 octombrie anul acesta, printre numele vehicule să devină adjuncţi ai noului secretar general, olandezul Mark Rutte, fiind cel al fostului ministru al Apărării din Macedonia de Nord, Radmila ekerinska, şi al fostului viceprim-ministru al Bulgariei Mariya Gabriel.
„Noul secretar general Mark Rutte va decide şi va selecta, sper eu, succesoarea mea, pentru că e nevoie de femei la vârf. (…) O să am o conversaţie cu domnia sa şi dacă îmi va cere opinia, i-o voi da, dar este dreptul suveran al noului secretar general să îşi facă echipă. Eu am făcut şi fac o echipă fantastică cu Jens Stoltenberg. Suntem prieteni buni şi facem o treabă foarte bună şi sunt convins că şi noua echipă la vârful NATO de după noi va face o muncă la fel de serioasă şi la fel de omogenă cum am avut-o noi”, a mai spus Geoană.
Articolul Geoană ar vrea ca în locul său la NATO să ajungă o femeie: „Avem nevoie de femei la vârf” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro