O Americă unită în interior şi implicată în NATO, Europa şi în lume reprezintă o garanţie pentru pacea, democraţia, securitatea şi prosperitatea noastre comune, afirmă secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană. ‘Joe Biden devine al 46-lea preşedinte al Statelor Unite, după o ceremonie de învestitură şi un discurs demne de prima democraţie a lumii. O Americă unită în interior şi implicată în NATO, Europa şi în lume reprezintă o garanţie pentru pacea, democraţia, securitatea şi prosperitatea noastre comune. Aştept cu plăcere să lucrăm împreună cu nouă administraţie pentru reconfirmarea, întărirea şi aprofundarea relaţiei transatlantice’, a scris Mircea Geoană, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, după ceremonia de învestitură de la Capitoliu. Miercuri, preşedintele Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris au depus jurământul de învestitură. Biden a devenit al 46-lea preşedinte al SUA şi Kamala Harris – prima femeie, prima persoană de culoare şi prima persoană asiatică-americană care deţine funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite.