Mircea Geoană a încercat să câștige alegerile prezidențiale din 2009 și cu ajutorul unei cărți autobiografice. Fostul secretar adjunct al NATO scria în volumul publicat înainte de înfrângerea din 2009 cum a trăit în sărăcie și că este un om din popor, scrie realitatea.net.
„Grâul pe care-l coseam îl încărcam cu furca în care, treierându-l apoi cu caii care se învârteau în jurul unui par, zdrobind spicele sub copite. Călăream pe deșelate și mâncam lapte cu mămăligă tare, tăiată cu ață de cânepă. Noaptea, cerul senin era plin de stele căzătoare”, scrie Geoană în cartea sa.
După câteva paragrafe despre viața lui ca om, trece de la copilăria la Craiova la disciplina și respectul față de muncă și forța românilor de a-și îndeplini visul european. El a povestit în urmă cu câteva luni că a fost arbitru de fotbal înainte de 1989 și că a jucat rugby.
Din capitolul următor, „O datorie morală”, Geoană a încercat să îi creioneze tatălui său o imagine de general simplu care comanda Apărarea Civilă.
„Când a fost vorba să-și cumpere mașină, părinții mei au optat pentru Dacia 1300 și și-au luat număr de înmatriculare la rând cu toată lumea, număr pe care-l țin minte și acum 6-B-4195”, mai scrie Geoană în carte.
Mircea Geoană a relatat și perioada în care s-a dus pe șantier de la cinci dimineața pentru a putea să-și întrețină familia. A urmat apoi cea de după 1990, când a vândut Dacia moștenită de la tatăl său. El a ajuns brusc și neașteptat în 1991, director la ministrul de Externe. După acest episod din viața sa, Mircea Geoană s-a dus la Paris să studieze politică și diplomație. S-a întors de la studii, iar Teodor Meleșcanu l-a făcut purtător de cuvânt al ministerului.
În capitolul „Miezul problemei”, Geoană povestește cum a fost viața ca ambasador la Washington și cum a lucrat cu președintele Bill Clinton. El a relatat că a avut mai multe probleme în Statele Unite ale Americii.
Când mergeam într-un restaurant și chelnerul îmi spunea că nu are loc liber, deși nu era nimeni la niciuna din mese, făceam stânga împrejur, spre exasperarea Mihaelei.
În capitolul despre soția sa, Geoană a început cu suspiciunea de cancer la sân cu care s-a confruntat Mihaela Geoană. În tot volumul despre viața lui Mircea Geoană nu apare nimic despre Partidul Social Democrat sau Ion Iliescu. El a încercat să arate că toate realizările sale sunt unele personale și nu a fost sprijinit de nimeni pentru pozițiile pe care le-a avut.
Articolul Geoană, în cartea sa: „Călăream pe deșelate și mâncam lapte cu mămăligă tare, tăiată cu ață de cânepă. Noaptea, cerul senin era plin de stele căzătoare” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro