Președintele AUR, George Simion, a reacționat vehement după anunțul că premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Dodu din funcția de secretar de stat al Secretariatului pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, cel care a decis să-i retragă actualului prim-ministru certificatul care îi acordă titlul de luptător cu rol determinant în Revoluție.
„Profitând de sărbătorile de iarnă, Marcel Ciolacu face orice pentru a-și ascunde urmele. Este absolut incredibil ce este capabil să facă tocmai cel care deține funcția de prim-ministru al României doar pentru a-și apăra propriile interese. Într-o mișcare cinică, desprinsă din seria <noaptea ca hoții> a PSD, premierul îl înlătură pe Mihai Dodu încercând să ascundă adevărul și să calce în picioare memoria eroilor din 1989. Un act scandalos de evident împotriva adevărului și dreptății! Marcel Ciolacu acționează în spiritul pur pesedist care a condus România în ultimii 34 de ani. Abuzează de putere și îi înlătură pe cei care au curajul să le scoată la lumină impostura. Premierul Ciolacu are de dat o serie de explicații în urma acestei demiteri, nu doar cu privire la motivele care au stat în spatele deciziei, ci mai ales în privința declarațiilor pe care Mihai Dodu le făcea în urmă cu ceva timp când spunea că se teme pentru viața lui. Să nu ne mire dacă de astăzi din dosarul prin care i-a fost retras certificatul prin care i se acordă titlul de luptător cu rol determinant în Revoluție lui Marcel Ciolacu nu vor mai rămâne decât coperțile. Într-un viitor guvern AUR, Mihai Dodu va fi reinstalat în funcție pentru a-și putea continua munca”, a spus George Simion.
Articolul George Simion: Ciolacu își folosește funcția pentru a-și apăra propriile interese! apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro