AcasăPoliticaGeorge Simion, liderul AUR, în cadrul Congresului Partidului Republican: Anul viitor, două...

George Simion, liderul AUR, în cadrul Congresului Partidului Republican: Anul viitor, două blocuri vor candida: blocul PSD – al globalistilor, al forțelor antinaționale care au distrus România, și blocul AUR – al patrioților, al forțelor naționale!

George Simion, liderul AUR, a declarat duminică, în cadrul Congresului Partidului Republican că anul viitor, atunci când vor avea loc toate alegerile, europarlamentare, locale, parlamentare, prezidențiale, există două blocuri care vor candida: blocul PSD – al globalistilor, al forțelor antinaționale care au distrus România, și blocul AUR – al patrioților, al forțelor naționale, al celor care vor România reconstruită.

Discursul liderului AUR, George Simion:

”Mulțumesc frumos de invitație! Mă bucur să văd așa mulți tineri în rândurile voastre. Este nevoie de sânge proaspăt în politica românească și este nevoie de partide noi pe scena politică românească. Sunt convins că la următoarele alegeri, în 2024, partidele care au condus România nu vor mai strânge o majoritate și, în sfârșit, România se va putea guverna singură.
Vreau să vă mulțumesc pentru faptul că ne sunteți colegi de alianță. Astăzi, 11 iunie, este și ziua națională a mijloacelor de producție. Domnul președinte Cucșa a amintit faptul că antreprenorii români au fost subjugați, umiliți, au fost eliminați, pentru că, în acest moment, noi nu mai avem, din păcate, o Românie. În acest moment avem o colonie! Și este de datoria noastră să schimbăm acest lucru și să producem cât mai mult în România.
Avem, în 2024, o luptă nu doar în țară. Partidul Republican din Statele Unite ale Americii, ce reprezintă forțele patriotice, sunt convins că va reuși să recucerească puterea în Statele Unite și va înfrânge blocul globalist.
Astăzi nu mai este vorba despre stânga și despre dreapta. Astăzi vorbim despre patrioți și globalisti.
Avem ștampile, avem sigle de partid, avem filiale cu identități și cu personalități care vor candida în 2024. Pentru mine, dincolo de ștampile, de sigle, de statut de partid, mult mai importanți sunt oamenii. Și sunt astăzi aici și cred în victoria din 2024 pentru că eu cred în oamenii pe care îi vom avea în alianța noastră comună. Eu cred în Cristian Terheș! Eu cred în Gheorghe Piperea! Eu cred în colegii noștri republicani, Marian Cucșa, Ionel Petre, Ionel Ciupe.
O figură tristă a politicii românești care a îngenuncheat România în ultimii 33 de ani, domnul Sică Mandolină, ne-a închis în case în timpul pandemiei și a îngenuncheat afacerile românești, și-a dat și el seama după un an cu privire la ceea ce am spus noi în spațiul public. Anul viitor, atunci când vor avea loc toate alegerile, europarlamentare, locale, parlamentare, prezidențiale, există două blocuri care vor candida: blocul PSD – al globalistilor, al forțelor antinaționale care au distrus România, și blocul AUR – al patrioților, al forțelor naționale, al celor care vor România reconstruită. Și-a dat și Sică seama acum, după un an, că PSD, după modelul Iliescu – Vadim din 2000, preferă ca în turul 2 să fie candidatul PSD și candidatul AUR.
Să nu se teamă Sică! Românii nu mai sunt așa de ușor de manipulat cum au fost în 2000! Și românii, în 2024, nu vor mai pune ștampila pe Iliescu!
Iar regimului Iohannis, regimul lui Nicu și Marcel, pot să îi transmit un singur mesaj: cine sapă groapa altuia cade singur în ea!
Dacă am menționat republicanii din State, dacă am menționat forțele care se luptă în acest moment, patrioții contra globaliști, trebuie să vă spun ceea ce vedeți și dumneavoastră pe internet, la televizor și, din păcate, ușor – ușor și în marile orașe din România. Lumea o ia ușor – ușor razna! Femeile nu mai știu că sunt femei, bărbații nu mai știu că sunt bărbați, inventează 72 de tipuri de gen, binar, non-binar, unii cred că sunt veioze, nu își mai dau seama că Dumnezeu a lăsat femeia să nască copii. Pe scurt, lumea înnebunește!
Avem nevoie de normalitate, avem nevoie de forțe creștine, de forțe patriotice, care să pună familia la baza societății. Avem nevoie să creștem demografia României. Avem nevoie de soluții. Avem nevoie de oameni. Avem nevoie de acest program care se cheamă „Reconstruim România”. Avem nevoie de unitate între noi.
De aceea, în anul 2024, vă propun ca, în cadrul Congresului Extraordinar al Partidului Republican, să votați candidatura sub o singură listă și sub o singură siglă pentru a câștiga toate alegerile de anul viitor. Și, împreună, să îi trimitem la lada de gunoi a istoriei pe cei care au îngenuncheat românii timp de 33 de ani.
Așa să ne ajute Dumnezeu!” a transmis Simion.

Articolul George Simion, liderul AUR, în cadrul Congresului Partidului Republican: Anul viitor, două blocuri vor candida: blocul PSD – al globalistilor, al forțelor antinaționale care au distrus România, și blocul AUR – al patrioților, al forțelor naționale! apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks