AcasăPoliticaGeorge Simion: Nu cred că România mai este o democrație

George Simion: Nu cred că România mai este o democrație

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că nu crede că, în prezent, România este o democrație, scrie Agerpres.

‘Nu cred că astăzi când vorbim, pe 31 octombrie, în 2025, România este o democrație. O spun asta cu tristețe în suflet. (…). Ce faci când constați că nu mai trăiești într-o democrație? Lași mâinile jos, abandonezi? Suntem într-un proiect politic. Dar când regulile nu sunt corecte, dacă alegerile nu sunt corecte și competiția în care intrăm nu e corectă, ce poți să faci? Sau încerci să o faci să fie corectă și lupți pentru dreptatea ta, care nu este numai dreptatea ta. Este dreptatea familiei tale mici, este dreptatea familiei tale mari, care este neamul românesc. Asta facem împreună aici de la anularea alegerilor. Din acea zi neagră de 6 decembrie 2024 până acum, luptăm ca votul românilor să fie respectat și ca schimbarea pe care sistemul nu o vrea să se producă și ca omul care a câștigat alegerile prezidențiale în 2024, domnul Călin Georgescu, să ajungă în fruntea țării’, a spus George Simion în discursul rostit în fața participanților la Conferința Județeană de Alegeri organizației AUR Alba.

Simion a adăugat că i-ar fi plăcut să vină în fața lor ca președinte al României. ‘Dar dacă eram eu președintele României, plecau americanii și intra economia în recesiune și cădea euro. Așa, nu s-a mărit TVA-ul, euro… ‘, a spus ironic liderul AUR.

George Simion a arătat că, în noiembrie, vor fi organizate conferințe județene de alegeri în toate județele.

‘România, astăzi, e într-un episod dificil, e în cel mai dificil moment din ultimii 35 de ani. (…). Momentul acum, pe 31 octombrie, este să spunem întregii țări: suntem deschiși să punem umărul la unificarea României, suntem deschiși să punem umărul la reconstrucția României, suntem dispuși să punem umărul că ne doare pentru țara noastră. Suntem oameni care avem soluții, suntem oameni care avem persoane valoroase în rândul nostru, care pot, în anumite domenii, să conducă. Cred că ați văzut din ce în ce mai mulți oameni valoroși la nivelul conducerii centrale a AUR și sper, în luna pe care o am în față, să reușesc să atrag, să conving tot mai mulți oameni buni care până acum au stat departe sau le-a fost rușine să facă ceea ce noi facem de cinci ani: să intre în mocirla asta numită politică. (…). Suntem la un pas distanță să ne luăm țara în mâinile noastre, a românilor’, a conchis liderul AUR.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks