AcasăPoliticaGeorge Simion: România are prea multe instituţii, prea multe legi şi „un...

George Simion: România are prea multe instituţii, prea multe legi şi „un hăţiş birocratic” care împiedică poporul român „să respire”

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, vineri, că România are prea multe instituţii, prea multe legi şi „un hăţiş birocratic” care împiedică poporul român „să respire”.

„Avem prea multe instituţii, avem prea multe legi, avem un hăţiş birocratic care împiedică poporul român să respire. Este nevoie să mai tăiem din instituţii, este nevoie să mai tăiem din legi, este nevoie să mai tăiem şi din primari. Sunt prea mulţi, 3.300, mult prea mulţi. 1.141 este propunerea pe care noi o facem. Vă punem la dispoziţie documentele care stau la baza acestei propuneri, dar înainte de a ne grăbi să tăiem din primari trebuie să tăiem din parlamentari. Trebuie să revenim la democraţie şi în România, şi la Bruxelles, şi oriunde în lumea liberă, pentru că noi doar aparent, în 1989, am avut o schimbare de regim şi astăzi vin unii şi alţii şi încep să ne spună ce avem voie să vorbim, în timpul pandemiei de exemplu, şi ce nu avem voie să vorbim şi ce e bine să spui când ai în faţa ta un corp de 800 de aleşi locali”, a transmis Simion, la Forumul Aleşilor Locali „Redefinirea Administraţiei Publice locale – Eficienţă, Transparenţă, Inovaţie”, care are loc la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că tocmai s-a întors de la Bruxelles, unde „un corp de birocraţi” a început „pe modelul sovietelor şi pe modelul comisarilor sovietici” să dicteze şi să impună noi reguli pentru ţările membre ale Uniunii Europene.

„De exemplu, modificarea tratatelor care stau la baza Uniunii Europene. Am în mână Constituţia României, o Constituţie pe care noi, aici, în Parlament, dumneavoastră, la preluarea mandatelor, împreună cu Biblia, în mare majoritate dintre noi, jurăm. Ne confruntăm la Bruxelles, la Strasbourg şi în instituţiile europene cu o birocraţie nealeasă care ar vrea să anuleze suveranitatea Constituţiilor naţionale şi ar vrea să mute din zona locală, din zona comunităţilor, din zona statelor membre ale UE decizia către centru. (…) Astăzi avem nevoie de mai multă descentralizare”, a afirmat liderul AUR.

George Simion a mai spus că la întoarcerea de la Bruxelles, în avion, a avut discuţii cu europarlamentari de la toate partidele despre necesitatea reorganizării administrativ teritoriale a României.

„Noi am venit în programul de guvernare cu o variantă în care reducem două treimi din instituţiile de la nivel local şi de la nivel central. (…) Trebuie să avem mai puţini primari, mai puţini parlamentari, mai puţini secretari de stat. (…) 50 de secretari de stat este un număr suficient pentru a conduce o ţară ca România”, a susţinut preşedintele AUR.

Sursa: AGERPRES

Articolul George Simion: România are prea multe instituţii, prea multe legi şi „un hăţiş birocratic” care împiedică poporul român „să respire” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks