Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a susţinut, vineri, la Alba Iulia, că România nu mai trebuie să finanţeze „nici măcar cu un leu” Guvernul de la Chişinău, el afirmând, de asemenea, că s-au alocat „prea multe fonduri” pentru refugiaţii ucraineni, scrie Agerpres.
În discursul susţinut în faţa delegaţilor la Congresul extraordinar al AUR, George Simion a declarat că „Basarabia e România” şi că acest lucru este un „adevăr” care trebuie spus „tare şi răspicat”.
„Un alt adevăr pe care tot noi trebuie să îl spunem este că România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău. Mi-e drag de unii miniştri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanţăm separatism antiromânesc finanţând acea guvernare. Sau finanţându-l pe primarul Chişinăului, antiromânul Ion Ceban. Asta fac, din păcate, cei care au pe mână banii noştri. Niciun leu pentru Guvernul de la Chişinău, după cum tot un adevăr pe care trebuie să îl spunem este că s-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii care au venit din Ucraina”, a spus Simion.
El a adăugat că milioane de români au plecat din ţară şi că avem „mai mult de jumătate din ţară în sărăcie lucie”.
George Simion a declarat că membrii AUR sunt „unionişti” şi îi vor pe toţi românii împreună.
„Şi din puţinul nostru, din pâinea noastră, ştim să dăm, inclusiv celor care s-au retras din faţa agresiunii ruse şi din faţa războiului. Toţi suntem oameni şi toţi trebuie să vedem durerea celui de lângă noi, dar cum guvernanţii noştri de 30 de ani nu văd durerea noastră, te revolţi, nu?”, a afirmat liderul AUR.
Potrivit acestuia, un „alt adevăr” este că „AUR nu e un partid antieuropean”.
Întrunit vineri la Alba Iulia, Congresul extraordinar al AUR a aprobat „Strategia de propagandă a partidului pentru 2023 – integritatea morală şi loialitatea faţă de electorat” şi „Rezoluţia – Sistemul medical în satele româneşti, între uitare şi aşteptare”.
Cele mai importante acţiuni anunţate pentru anul următor sunt construirea unui spital mobil şi realizarea unei Caravane de promovare a programului politic, ce se va desfăşura pe întreg teritoriul ţării.
Conform lui George Simion, până în momentul de faţă, în conturile AUR s-au adunat aproximativ şapte milioane de euro, iar partidul nu a cheltuit „niciun ban” din această sumă pentru nevoi administrative sau pentru achiziţii.
Pentru asigurarea parţială a fondurilor necesare desfăşurării Caravanei de promovare se vor face cheltuieli din sumele aferente subvenţiei de la bugetul de stat, iar pentru cheltuielile care nu se încadrează aici se vor realiza campanii de strângere de fonduri de la membrii şi simpatizanţii AUR. Vor fi achiziţionate autovehicule speciale (TIR-uri) amenajate şi dotate corespunzător temei principale de propagandă, respectiv sistemul sanitar, se menţionează în documentul adoptat.
George Simion a mai propus ca, în limita existenţei fondurilor, să se aloce o parte din banii de subvenţie pentru achiziţionarea de microbuze şcolare.
Articolul George Simion: S-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii ucraineni, în timp ce milioane de români au părăsit ţara din cauza sărăciei apare prima dată în Ecopolitic.