Candidatul independent la preşedinţie Călin Georgescu a declarat, joi, că îl bucură atenţia pe care SUA îl acordă evenimentelor din ţara noastră şi i-a îndemnat pe susţinătorii săi să nu dea curs „provocărilor”, scrie Agerpres.
„Sigur, mă bucur că principalul nostru partener, Statele Unite ale Americii, monitorizează cu atenţie situaţia din ţara noastră. Sigur, niciodată nu vom permite vreo intervenţie din partea vreunui stat în afacerile interne şi democratice ale ţării noastre, dar ca preşedinte mă voi uita mereu cu admiraţie şi prietenie către Statele Unite ale Americii şi administraţia Trump şi vom fi mereu uniţi de aceleaşi valori şi idealuri”, a afirmat Georgescu, într-un mesaj video transmis pe pagina sa de Facebook.
Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat îngrijorarea privind alegerile din România, după ce documente desecretizate ale CSAT miercuri au arătat ingerinţe externe în procesul electoral.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat joi că „autorităţile române devoalează un efort al Rusiei, de amploare şi bine finanţat, de a influenţa alegerile prezidenţiale recente”, într-un discurs susţinut la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), organizată în Malta.
Georgescu a susţinut, în intervenţia sa video, că „România va fi o punte de stabilitate”
„Vă voi asigura de câte ori este nevoie că nu vom ieşi din NATO, nu vom ieşi din Uniunea Europeană, ci din contră, vom deveni mai puternici în cadrul acestor instituţii, cum este de altfel şi firesc şi nimeni nu vă va încălca drepturile democratice sub preşedinţia mea, dacă acest lucru va fi votat în această duminică. România va fi o punte de stabilitate, de siguranţă pentru întreaga lume. Va fi o ţară demnă, prosperă şi total dedicată valorilor democratice”, a susţinut Georgescu.
El i-a îndemnat pe susţinătorii săi la calm.
„Vă rog un singur lucru – nu daţi curs provocărilor din aceste zile şi în mod special cele din seara aceasta”, a arătat Georgescu.
La evenimentul ”România SPERĂ!”, care se desfăşoară joi, de la ora 20,00, în Piaţa Universităţii, sunt anunţaţi să participe mai mulţi actori şi cântăreţi, fiind, potrivit organizatorilor, ”un maraton civic despre libertate şi democraţie”.
Articolul Georgescu: Mă voi uita mereu cu admiraţie şi prietenie către SUA şi administraţia Trump, vom fi mereu uniţi de aceleaşi valori şi idealuri; mă bucur că principalul nostru partener, SUA, monitorizează cu atenţie situaţia din ţara noastră apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro