Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că au fost raportate la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România, după vaccinarea anti-COVID, modificări ca coagulare sau evenimente trombotice, însă niciunul dintre aceste cazuri nu este încă confirmat din punct de vedere medical.
Gheorghiţă a spus că există ‘dubii foarte mari supra veridicităţii’ datelor, însă acestea necesită o confirmare şi o investigare completă din punct de vedere medical.
‘La ANMDM au fost raportate de pacienţi 10 modificări ca coagulare sau evenimente trombotice, tromboembolice, niciunul dintre ele nu este încă confirmat din punct de vedere medical şi investigat. Ne-am uitat peste aceste date chiar în cursul şedinţei. Pot să vă spun că există dubii foarte mari supra veridicităţii acelor date, dar ele necesită o confirmare şi o investigare completă din punct de vedere medical. Nicio reacţie adversă raportată de profesioniştii din domeniul sănătăţii nu menţionează un eveniment tromboembolic. De asemenea, sunt alte două evenimente raportate şi pentru, de pildă, compania Pfizer. În ceea ce priveşte tipul loturilor, erau trei loturi diferite din care se raportau aceste evenimente’, a spus reprezentantul CNCAV.
El a afirmat că majoritatea acestor reacţii au fost raportate în perioada 11-14 martie.
‘Un lucru poate important de precizat este că majoritatea din aceste reacţii au fost raportate în perioada 11-14 martie, după ce a apărut acest semnal mai degrabă în spaţiul public. Evident că toate aceste tipuri de raportare sunt analizate cu maximă rigurozitate şi seriozitate şi în momentul în care vor fi finalizate toate detaliile cazurilor vom veni şi vom prezenta aceste date’, a mai arătat Gheorghiţă.