AcasăPoliticaGheorghe Pecingină (PNL): Acum însă, având în vedere scăderea considerabilă a prețurilor...

Gheorghe Pecingină (PNL): Acum însă, având în vedere scăderea considerabilă a prețurilor carburanților, compensarea acestora la pompă nu se mai justifică

Pecingina

Deputatul Gheorghe Pecingină (PNL) scrie pe Facebook că având în vedere scăderea considerabilă a prețurilor carburanților, compensarea acestora la pompă nu se mai justifică. Avem nevoie de reduceri de taxe pentru a ține prețurile la un nivel scăzut și pentru a limita inflația, afirmă liberalul. 
”Am susținut și voi continua să susțin măsurile economice liberale legate de reducerea taxelor înaintea oricăror alte măsuri privind reducerea prețurilor. Sunt perfect de acord cu faptul că există momente în care statul trebuie aibă o minimă intervenție în piață. Doar în situații de criză, cum a fost cea a prețului la combustibil, generată de războiul din Ucraina și de perturbarea pieței energetice.
Acum însă, având în vedere scăderea considerabilă a prețurilor carburanților, compensarea acestora la pompă nu se mai justifică. Avem nevoie de reduceri de taxe pentru a ține prețurile la un nivel scăzut și pentru a limita inflația.
PNL a insistat și a obținut reducerea accizelor la carburanți. În România, nivelul acestora va scădea, de anul viitor, astfel:
• La benzina cu plumb, acciza scade cu 143,2 lei/ tona,respectiv, la 2.083,07 lei.
• La benzina fără plumb, reducerea accizei este cu 116,4 lei / tona, respectiv, 1.776,3 lei.
• La motorină, acciza scade cu 101,9 lei/tona respectiv, la 1.632,81 lei.
Aceasta este măsura corectă, de care vor beneficia, pe termen lung, și nu doar temporar, toți românii, atât persoane fizice, cât și juridice, inclusiv transportatorii”, spune Pecingină.

Articolul Gheorghe Pecingină (PNL): Acum însă, având în vedere scăderea considerabilă a prețurilor carburanților, compensarea acestora la pompă nu se mai justifică apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks