Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a declarat, vineri, că pentru transportul vaccinului, după începerea campaniei de imunizare, este foarte probabil să fie folosite aeronave ale Ministerului Apărării Naţionale (MApN). ‘Este foarte probabil să fie folosite, atunci când vom avea o cantitate mare de vaccinuri, chiar avioanele din dotarea Ministerului Apărării Naţionale, avioanele Spartan, care pot într-un timp scurt să asigure distribuirea vaccinurilor în cele şase centre regionale. Nu întâmplător au fost alese centre regionale care au aeroport, tocmai pentru a avea la îndemână această posibilitate’, a explicat el, după o vizită la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ‘Cantacuzino’. Potrivit lui Gheorghiţă, principalul centru de stocare a vaccinului, care trebuie depozitat la minus 80 de grade Celsius, este la Institutul ‘Cantacuzino’ care o are o capacitate de 1,5 milioane de doze, iar în fiecare dintre centrele regionale între 150.000 şi 200.000 de doze. Platforma guvernamentală dedicată vaccinării anti-COVID a informat că, în această perioadă, se finalizează pregătirile de tip logistic şi medical pentru recepţionarea vaccinului BNT162b2, produs de BioNTech şi Pfizer. Cele 10.000 de doze de vaccin care vor sosi în România până la sfârşitul anului, într-o primă tranşă simbolică, vor fi alocate pentru imunizarea personalului medical din cele 10 unităţi medicale de fază I. Conform Strategiei naţionale pentru vaccinarea împotriva COVID-19, vaccinarea se va realiza în etape, respectând grupele populaţionale. Pentru etapa I, vaccinarea se va organiza la locul de muncă şi prin centrele de vaccinare fixe şi mobile, iar pentru etapele II şi III vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe şi mobile, echipe mobile, reţeaua de medicină de familie, centre drive-through. Vaccinarea este gratuită şi voluntară.