AcasăStiri generaleGheorghiu: Ziua Culturii Naţionale - finanţare de opt ori mai mare decât...

Gheorghiu: Ziua Culturii Naţionale – finanţare de opt ori mai mare decât cea stabilită anterior

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, afirmă că Ziua Culturii Naţionale trebuie marcată aşa cum se cuvine şi anunţă că pentru activităţile culturale dedicate acestei aniversări a fost alocată o finanţare de opt ori mai mare decât cea stabilită anterior. ‘Aşa cum am anunţat cu ceva timp în urmă, iată că ne ţinem de cuvânt şi alocăm o finanţare de opt ori mai mare decât cea stabilită anterior pentru activităţile culturale dedicate acestei aniversări. De asemenea, am extins şi perioada dedicată manifestărilor culturale finanţate prin acest proiect, pentru a da şansa cât mai multor persoane să beneficieze şi să poată promova cultura românească prin proiecte îndrăzneţe, creative, adaptate societăţii actuale. Ziua Culturii Naţionale trebuie marcată aşa cum se cuvine, chiar dacă ne aflăm într-un an atipic. Cultura este unul dintre motoarele societăţii şi cea care ne-a ajutat, în cele mai dificile timpuri, să nu ne pierdem identitatea şi chiar să depăşim situaţii de criză. Artiştii români au multe de oferit nu doar nouă, ci lumii întregi. Suntem curioşi ce proiecte vor fi înscrise anul acesta şi abia aşteptăm să le oferim publicului’, a declarat Bogdan Gheorghiu, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, transmis AGERPRES. Ministerul Culturii a lansat un nou apel de proiecte pentru finanţarea activităţilor dedicate Zilei Culturii Naţionale, în anul 2021. Pe modelul proiectului Acces Online 2020, care s-a bucurat de succes, şi păstrând tradiţia pentru finanţarea activităţilor dedicate acestei zile, orice persoană juridică sau persoană fizică autorizată care desfăşoară activităţi culturale, conform obiectului de activitate, se poate înscrie cu un proiect pentru care doreşte finanţare. Manifestările dedicate Zilei Culturii Naţionale se vor desfăşura în perioada 15 – 31 ianuarie 2021 şi pot fi online, dar şi cu prezenţă fizică, în cazul în care aceasta va fi permisă. Bugetul alocat de către Ministerul Culturii anul acesta este de 2 milioane de lei, iar valoarea maximă a sprijinului financiar pe proiect/acţiune este de maximum 100.000 lei. Acordarea finanţării nerambursabile este condiţionată de contribuţia solicitantului din surse proprii sau atrase, care trebuie să fie de minimum 20% din valoarea proiectului. Solicitanţii pot depune dosarele de înscriere doar online. Detalii despre condiţiile de înscriere şi calendarul de depunere a proiectelor pot fi găsite accesând linkul http://www.cultura.ro/anunt-public-finantare-proiecte-si-actiuni-culturale-dedicate-zilei-culturii-nationale-2021 Demersul este suplimentar schemei de ajutor de stat pe care Ministerul Culturii o dezvoltă zilele acestea, în baza dialogului cu reprezentanţii sectoarelor cultural-creative, pentru susţinerea activităţilor din domeniu afectate de restricţiile impuse de limitarea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks