Vicepreşedintele USR Cristian Ghinea a declarat că Nicolae Ciucă, propus de PNL pentru funcţia de premier, este ‘un om decent’, care va avea ‘sarcina foarte grea’ de a împăca două partide ‘care deja au început să nu se înţeleagă’.
Pe de altă parte, fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene se întreabă de ce s-a stricat coaliţia PNL-USR, în condiţiile în care PNL renunţa la condiţia menţinerii lui Florin Cîţu în funcţia de premier.
‘(Ciucă, n.r) e un om decent, am fost colegi în guvern. Un om la locul lui. Nu ştiu cum va putea să gestioneze politic o coaliţie foarte grea. De ce am mai stricat coaliţia, de ce nu mai este USR la guvernare, dacă PNL renunţă la premierul Florin Cîţu? Pare atât de absurd, atât de bizar că am stricat ceva care mergea. (…) Singura noastră condiţie a fost să nu mai fie Florin Cîţu, pentru că a făcut acele mişcări pripite de stricare a coaliţiei’, a precizat Ghinea, la Digi 24.
Potrivit acestuia, comportamentul PNL este ‘complet iraţional’, deoarece liberalii au ajuns ‘la mâna PSD’ şi l-au făcut pe Marcel Ciolacu ‘arbitrul suprem al vieţii politice’ din România.
‘USR avea şase ministere şi agream pe chestiunile de politici publice. Cu USR nu aveai problemă de deficit bugetar. Noi nu suntem iresponsabili, ca PSD, să aruncăm bugetul în aer. Cu USR nu aveai problemă de PNRR, pentru că l-am negociat împreună. Cu USR aveam posibilitatea de a aduce şi ceilalţi bani europeni rapid în ţară. (…) Acum renunţă la premier. Vor avea aceeaşi problemă cu PNL, de concurenţă între şeful partidului şi primul ministru, care a aruncat în aer prima coaliţie. Ca să ce? Ca să dai PSD-ului zece ministere? Ca să dai Gabrielei Firea Ministerul Muncii pe mână, să umple de datorii ţara, cum a umplut Primăria Capitalei?’, a întrebat Ghinea.
Vicepreşedintele USR consideră că Nicolae Ciucă va avea o sarcină ‘foarte grea’, aceea de a împăca cele două partide. Ghinea consideră că Ministerul Finanţelor ar trebui să revină PSD.
‘Eu cred că Nicolae Ciucă va avea o sarcină foarte grea să împace două partide care deja au început să nu se înţeleagă. (…) În acest moment, deficitul bugetar pe toate promisiunile PSD şi PNL la un loc e undeva la 12%. Am calculat din ochi. Deficitul bugetar real pe anul viitor trebuie să fie 6,4% – este angajamentul României pe procedura de deficit excesiv. Oamenii ăştia trebuie să facă un buget împreună. Sfatul meu: lăsaţi PSD să facă bugetul. Pentru că dacă nu e butonul la ei, se comportă ca un copil isteric. PSD trebuie să facă el bugetul României, să îl discute la Bruxelles, astfel încât să putem să mergem mai departe’, a spus Ghinea.
Ghinea a mai precizat că la PNL există un ‘haos decizional îngrozitor’, care a afectat guvernarea.
‘Am trăit cu optimism că se va termina după Congresul PNL, pentru că am reuşit să guvernăm şi să avem şi un PNRR susţinut de tot guvernul – ceea ce nu a fost foarte uşor – în condiţiile în care era un bicefalism îngrozitor între Orban şi Cîţu. Adică discutai cu unul, trebuia să discuţi cu al doilea. Se supăra ăla de ce ai vorbit primul cu ăla. A fost ceva îngrozitor. (…) După Congresul PNL s-a dus totul în cap. Întrebarea mea este de ce am stricat coaliţia aia, care eu zic că mergea, dacă PNL tot a renunţat la Florin Cîţu? (…) Nimic nu are logică decât dacă mergem pe ideea unui scenariu prestabilit în care s-a încercat excluderea USR de la guvernare. Am fost puşi în situaţia de a nu mai putea să stăm acolo, nu este OK să iei miniştrii la rând’, a spus Ghinea.