AcasăPoliticaGianina Șerban (AUR): Anul 2024 îl putem numi și anul în care...

Gianina Șerban (AUR): Anul 2024 îl putem numi și anul în care democrația a murit, democrația a fost de fapt îngropată de Ciolacu și Ciucă!

Deputata Gianina Șerban (AUR) a declarat marți, într-o conferință de presă, că anul 2024 îl putem numi și anul în care democrația a murit, în care democrația a fost de fapt îngropată de Ciolacu și Ciucă!

”2024 îl putem numi și anul în care democrația a murit, democrația a fost de fapt îngropată de Ciolacu și Ciucă, de coaliția pe care o avem la guvernare. În loc să fie anul alegerilor democratice, în loc ca anul 2024 să fie anul în care românii ies la un vot liber, democratic, au ales să comaseze alegerile, să calce democrația în picioare, să își bată joc de români. Așa putem numi anul 2024”, a declarat Gianina Șerban într-o conferință la Parlament.

Ea a mai spus că AUR are un proiect legislativ depus în anul 2021 prin care propune modificarea legii și anume alegerile primarilor și președinților de CJ să fie făcute în două tururi.

”Dacă tot ați modificat și ați călcat orice lege electorală în picioare, vă spun, domnule Ciucă, domnule Ciucă, domnule Simonis, scoateți din sertare aceste proiect legislativ, pentru că este în sertarele Camerei Deputaților de mai bine de trei ani și dacă cu adevărat vă doriți ca oamenii să aleagă și reprezentanții lor să fie aleși democratic, vă solicităm să scoateți din sertare acest proiect și să îl votăm de îndată. Pentru că este un proiect important pentru România. L-ați blocat începând de la domnul Orban, îl țineți blocat în sertare, și cred că merită să demonstrați că, cu adevărat, vă pasă de democrația din România”, a afirmat Gianina Șerban.

Articolul Gianina Șerban (AUR): Anul 2024 îl putem numi și anul în care democrația a murit, democrația a fost de fapt îngropată de Ciolacu și Ciucă! apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks