AcasăStiri generaleGimnastică artistică: Cupa Mondială de la Tokyo, anulată din cauza pandemiei de...

Gimnastică artistică: Cupa Mondială de la Tokyo, anulată din cauza pandemiei de coronavirus

Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a anunţat marţi că a anulat Cupa Mondială de gimnastică artistică la individual compus de la Tokyo, care urma să reprezinte un test pentru Jocurile Olimpice din această vară, ca urmare a dificultăţilor legate de pandemia de coronavirus, informează Reuters.

Evenimentul, care urma să aibă loc pe 4 mai, urma să încheie circuitul mondial la individual compus din acest an. Însă, anularea a două evenimente anterioare, la Stuttgart (Germania) şi Birmingham (Angliei), a dus la eliminarea seriei ca şi competiţie de calificare.

‘Din acest motiv s-a luat decizia de anulare a Cupei Mondiale din Japonia, având în vedere mai ales actualele restricţii de călătorie şi dificultăţile la nivel mondial, precum şi măsurile luate de autorităţile japoneze pentru a limita rata de infectare cu coronavirus în ţară, înaintea Jocurilor Olimpice’, a precizat FIG într-un comunicat.

Într-o declaraţie separată, responsabilii JO de la Tokyo au precizat că vor organiza un eveniment test pe 4 mai, când va avea loc un concurs naţional de gimnastică, precizând totodată că nu există nicio modificare în privinţa evenimentului test de gimnastică ritmică, programat pe 8 mai.

AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks