Giurgiu, 6 feb/ Agerpres/ – Un număr de 23 de adulţi şi trei copii, dar şi patru animale de companie, au fost evacuaţi de pompieri în noaptea de duminică spre luni din apartamentele în care locuiau, iar alte câteva zeci de persoane s-au autoevacuat în urma unui incendiu produs pe casa scării într-un bloc cu opt etaje din municipiul Giurgiu din cauza unor lumânări aprinse în faţa unei uşi în memoria unei persoane decedate.
‘ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în noaptea de duminică spre luni pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc cu zece etaje situat pe şoseaua Bucureşti din municipiul Giurgiu după ce locatarii au simţit un miros puternic de fum pe scară şi au sunat la 112. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, o descarcerare, o ambulanţă SMURD, o ambulanţă SAJ, echipaje de poliţie, jandarmi dar şi reprezentanţi ai societăţii de alimentare cu gaze naturale, şi electricitate’, se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de ISU Giurgiu.
Pompierii au constatat că incendiul se manifesta la etajul al cincilea, pe casa scării, şi din cauza fumului dens şi pentru că apartamentele sunt racordate la reţeaua de gaze au început evacuarea locatarilor, un număr de 23 de adulţi şi trei copii, dar şi patru animale de companie, câini şi pisici, au fost evacuaţi din apartamente de către pompieri. Alte câteva zeci de persoane se autoevacuaseră.
Două femei, cu vârste de 45, respectiv 67 de ani, au suferit atacuri de panică şi au fost preluate de echipajele medicale care le-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului.
În urma incendiului au ars două plăci de rigips care erau depozitate pe scară, ghivece cu flori, o masă şi cabluri electrice, de televiziune şi de internet.
Pompierii au reuşit să limiteze propagarea incendiului la apartamentele de pe scară.
Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de lumânările lăsate aprinse la una dintre uşi, în memoria unei persoane care a decedat.
Proprietarii nu se aflau la domiciliu în momentul producerii incendiului.