AcasăStiri generaleGiurgiu: 430 kilograme de deşeuri catalitice din Bulgaria cu destinaţia Germania, oprite...

Giurgiu: 430 kilograme de deşeuri catalitice din Bulgaria cu destinaţia Germania, oprite la frontieră

Cantitatea de 430 de kilograme de convertoare catalitice uzate din Bulgaria pentru o societate comercială din Germania a fost oprită marţi, la intrarea în România, de poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu.

‘În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat un cetăţean bulgar, în vârstă de 34 de ani, conducând un ansamblu rutier. Şoferul transporta deşeuri de convertoare catalitice uzate, încărcate din Bulgaria, transport care era destinat unei societăţi din Germania. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 430 de kilograme de deşeuri constând în convertoare catalitice uzate’, se arată într-un comunicat de presă, transmis marţi de ITPF Giurgiu.

În urma verificării documentelor de însoţire a mărfii, autorităţile competente au constatat faptul că transportul nu îndeplinea condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks