AcasăStiri generaleGiurgiu: Accident pe DJ 503, soldat cu doi bărbaţi răniţi

Giurgiu: Accident pe DJ 503, soldat cu doi bărbaţi răniţi

Doi conducători auto au fost transportaţi la spital vineri în urma producerii unui accident rutier pe DJ 503, în afara localităţii Bălanu din judeţul Giurgiu.

‘În urmă cu puţin timp, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DJ 503, în afara localităţii Bălanu, în urma producerii unui accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ, care au constatat că în accident au fost implicate două autoturisme. Conducătorii celor două autoturisme, în vârstă de 53 şi 69 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost preluaţi de ambulanţele SMURD şi SAJ şi transportaţi la spital’, a declarat vineri, presei, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Circulaţia este blocată pe ambele sensuri de mers. Un echipaj de poliţie este prezent la faţa locului şi cercetează cauzele şi condiţiile care au dus la producerea accidentului.

Pompierii asigură măsurile PSI la locul evenimentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks