Angajaţii Instituţiei Prefectului Judeţului Giurgiu s-au aflat joi în grevă de avertisment timp de o oră, alături de funcţionarii din alte 32 de Prefecturi din ţară, principala revendicare a acestora referindu-se la trecerea personalului din categoria funcţiilor teritoriale în categoria funcţiilor din administraţia publică centrală.
Potrivit unei informări a Instituţiei Prefectului Giurgiu, angajaţii instituţiei s-au alăturat joi altor 32 de instituţii ale prefectului din ţară, afiliate Sindicatului Egalitatea al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică, reprezentând instituţii ale prefectului din 33 de judeţe şi au intrat în grevă de avertisment.
Greva de avertisment s-a desfăşurat între orele 10:00 şi 11:00, când funcţionarii publici au întrerupt activitatea dar ‘în cazul unor situaţii urgente au fost la dispoziţia cetăţenilor’ şi în această perioadă de timp.
Principala revendicare a funcţionarilor publici se referă la modificarea Legii-cadru Nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi trecerea personalului angajat în instituţiile prefectului din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. AGERPRES(AS- autor: Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu)