Aproape jumătate dintre contestaţiile depuse de absolvenţii de liceu din judeţul Giurgiu în urma primei sesiuni a examenului de Bacalaureat din acest an au fost pentru notele obţinute la proba de Limba şi literatura română, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).
Astfel, pentru notele la proba de Limba Română s-au depus 258 de contestaţii, la Istorie au fost contestate 144 de note, iar la Matematică – 65.
‘Absolvenţii de liceu din judeţul Giurgiu care au participat la prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an au depus 574 de contestaţii, dintre care 258 la Limba şi literatura română, 144 la Istorie, 65 la Matematică şi restul la alte discipline’, a declarat marţi, presei, purtătorul de cuvânt al IŞJ Giurgiu, Georgeta Stănescu.
Rata de promovare pentru absolvenţii studiilor liceale care au susţinut probele examenului naţional de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022, înaintea contestaţiilor, este de 55,04%, cu 5,33% mai mare faţă de anul trecut.
Un număr de 181 de elevi au obţinute note cuprinse între 6 şi 6,99, un număr de 149 de elevi au luat note între 7 şi 7,99, alţi 164 de elevi au luat note între 8 şi 8,99 şi 68 de elevi au luat note cuprinse între 9 şi 9,99.
Niciun absolvent de liceu din judeţ nu a luat nota zece în acest an la Bacalaureat.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi anunţate vineri, 1 iulie. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)