Aproape 40% din locuitorii judeţului Giurgiu au fost vaccinaţi cu prima doză împotriva COVID-19 iar numărul celor care au primit doza a doua se apropie de o cincime.
‘La nivelul judeţului Giurgiu, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19, până la ora actuală, este de 105.651 din numărul total de 268.687 de locuitori ai judeţului, respectiv 39,32 procente. Din totalul persoanelor vaccinate în judeţul Giurgiu, 45.879 au efectuat ambele doze, respectiv 17% din totalul populaţiei, iar 2.505 au fost imunizate cu doza unică de Johnson&Johnson’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a Instituţiei Prefectului, Teodora Nicolau.
Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu, în ultimele 24 de ore au fost imunizate 83 de persoane în cinci centre de vaccinare funcţionale din judeţ, într-o unitate mobilă la Joiţa şi la cabinetele medicilor de familie.
Numărul celor care aleg să se vaccineze în judeţul Giurgiu este în scădere faţă de începutul campaniei, când se imunizau câteva sute de persoane zilnic.
Pentru că au existat centre la care nu s-a mai prezentat niciun doritor timp de mai multe zile, şase din cele 11 centre de vaccinare deschise iniţial în judeţ şi-au închis temporar activitatea.
Dintre cele 83 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 53 au fost imunizate cu serul Pfizer, una cu AstraZeneca, doza a doua şi 29 cu serul Johnson&Johnson.
Numărul total de persoane vaccinate fără programare în platformă a ajuns la 5.468, dintre care nouă în ultimele 24 de ore.
Scăderea numărului celor care doresc să se vaccineze se înregistrează şi pe fondul reducerii numărului de persoane depistate pozitiv, pentru că în ultimele cinci zile nu a mai fost întregistrat niciun caz de COVID-19 în judeţ.
De la începutul pandemiei în judeţul Giurgiu au fost înregistrate 11.033 de cazuri de COVID-19, dintre care 9.381 au fost vindecate şi externate.
În prezent sunt 438 de persoane în carantină la domiciliu şi trei persoane confirmate sunt în izolare la domiciliu.
Incidenţa cazurilor în judeţ a ajuns la 0,02%, în municipiul Giurgiu este de 0,03, la Bolintin Deal – 0,16, la Clejani de 0,28, la Iepureşti – 0,52%, iar în celelalte 50 de localităţi din judeţ incidenţa este zero.