Un cetăţean bulgar este cercetat pentru tăinuire după ce a fost depistat de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încerca să intre în România cu un autoturism căutat de autorităţile din Germania, ce era transportat pe o platformă auto.
‘În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean bulgar, în vârstă de 32 de ani, conducând un ansamblu rutier, pe a cărui platformă transporta un Audi, model S 8, de culoare neagră. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat verificări suplimentare, constatând astfel că acesta se afla în atenţia autorităţilor germane, figurând în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare’, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de ITPF Giurgiu.
Mijlocul de transport, estimat la o valoare de aproximativ 75.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul PTF Giurgiu, iar autorităţile efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.