Giurgiu, 21 iul/ Agerpres/ – Un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Floreşti-Stoeneşti este cercetat penal pentru tentativă la distrugere şi violenţă în familie după ce şi-ar fi lovit soţia cu pumnii şi picioarele şi a încercat să incendieze anexele gospodăriei.
‘ Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bolintin Vale au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soţul său. În temeiul sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, în comuna Floreşti-Stoeneşti, judeţul Giurgiu, iar, din primele cercetări, a fost stabilit faptul că, o femeie, de 55 de ani, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi fost lovită cu pumnii şi picioarele, în zona capului, de către soţul său, un bărbat, de 48 de ani, pe fondul unui conflict spontan. Ulterior, bărbatul ar fi încercat să incendieze anexele gospodăriei, însă a fost împiedicat de către un vecin’, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de IPJ Giurgiu.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore şi vineri unitatea de parchet competentă a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la distrugere şi violenţă în familie.