Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost transportat la un spital din capitală după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu o autoutilitară, pe DN 6, în oraşul Mihăileşti, judeţul Giurgiu.
‘ISU Giurgiu a fost solicitat în această după-amiază să intervină pe DN6, în oraşul Mihăileşti, în urma producerii unui accident rutier între o autoutilitară şi un autoturism în care se aflau doar şoferii. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă. Conducătorul autoturismului, în vârstă de 30 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital’, se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de ISU Giurgiu.
Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor la locul producerii accidentului.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile producerii accidentului.