Poliţiştii de frontieră au descoperit bijuterii în valoare de peste 200.000 de lei, fără acte de provenienţă, pe care le-au indisponibilizat, informează, vineri, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.
‘În ultimele 24 de ore, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră giurgiuveni din cadrul S.T.P.F. Giurgiu şi P.T.F. Giurgiu au oprit pentru control mai multe mijloace de transport. Cu această ocazie, colegii noştri au descoperit, în urma controlului efectuat asupra a trei cetăţeni români, în vârstă de 28, 40 şi 41 de ani, cantitatea totală de 818 grame bijuterii din metal de culoare galbenă ce pare a fi aur’, precizează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.
Bunurile, în valoare estimată de 204.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi expertizării. În cauză se efectuează cercetări pentru contrabandă.