Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Giurgiu a dispus cercetarea în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile a cetăţeanului bulgar care a încercat să introducă în România nouă milioane de ţigarete ascunse prin metoda ‘capac’ într-un automarfar ce transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, recipiente de sticlă din Bulgaria în Cehia.
‘Astăzi a fost admisă propunerea procurorului de caz şi prin urmare, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Giurgiu a dispus cercetarea în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile a cetăţeanului bulgar, şoferul autocamionului depistat în PTF Giurgiu, pentru comiterea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a zece mii de ţigarete’, se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu.
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit într-un automarfar condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 53 de ani, cantitatea de nouă milioane de ţigarete de contrabandă, ascunse prin metoda ‘capac’ printre recipiente de sticlă transportate din Bulgaria spre Cehia, conform documentelor de însoţire a mărfii şi pe care acesta încerca să le introducă în România.
Şoferul bulgar a fost reţinut pentru 24 de, iar instanţa de judecată a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.