Un număr de opt cetăţeni turci şi români, cu vârste cuprinse între 19 şi 59 de ani, care călătoreau ca pasageri în diferite mijloace de transport, sunt cercetaţi de poliţişti după ce au încercat să introducă în România, prin PTF Giurgiu, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de 1,1 milioane de lei pentru care nu deţineau documente de provenienţă.
‘În ultimele 24 de ore, în cadrul activităţilor specifice, pe sensul de intrare în ţară, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 5.500 de bunuri constând în articole vestimentare, de parfumerie, cosmetice, marochinărie şi încălţăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că bunurile descoperite aparţin unui număr total de opt pasageri, cetăţeni turci şi români, cu vârste cuprinse între 19 şi 59 de ani. Persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele menţionate anterior’, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ITPF Giurgiu.
Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ 1,1 milioane de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, autorităţile efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet.