Cantitatea de 37 de tone de deşeuri din plastic din Grecia pentru o societate comercială din România a fost oprită joi de la intrarea în ţară de poliţiştii de frontieră giurgiuveni.
‘Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două ansambluri rutiere, conduse de către doi cetăţeni bulgari cu vârste de 54, respectiv 59 de ani. Aceştia transportau conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din plastic. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor respective poliţiştii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu’, se arată într-un comunicat de presă emis joi de ITPF Giurgiu.
În urma verificărilor efectuate, a fost stabilit faptul că deşeurile, în cantitate totală de 36.970 kilograme, au fost încărcate din Grecia, ambele având ca destinaţie aceeaşi societate comercială din România, iar documentele de transfer prezentate de către şoferi erau incomplete.
În acest context, autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru cele două mijloace de transport, iar deşeurile au fost returnate societăţii expeditoare.
Menţionăm faptul că în ultimele cinci luni poliţiştii de frontieră giurgiuveni au mai oprit la intrarea în România, prin PTF Giurgiu-Ruse, cantitatea de 528 de tone de deşeuri de oţel, plastic, PET-uri, aluminiu, zinc, alte materiale metalice, praf metalic şi pilitură de alamă, pilitură de fier, anvelope uzate şi polistiren pe care 25 de şoferi bulgari, şapte şoferi români şi un şofer macedonean încercau să le introducă în ţară fără documente complete.