AcasăStiri generaleGiurgiu: Cazurile noi de COVID-19 din judeţ, înregistrate la persoane nevaccinate; o...

Giurgiu: Cazurile noi de COVID-19 din judeţ, înregistrate la persoane nevaccinate; o femeie a fost în Marea Britanie

Persoanele internate în judeţul Giurgiu în ultimele 24 de ore după ce au fost depistate cu COVID-19 sunt nevaccinate, iar o femeie a revenit recent în ţară din Marea Britanie.

‘În ultimele 24 de ore au fost înregistrate cinci cazuri de COVID-19 la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani. Dintre acestea, o femeie de 61 de ani şi un bărbat de 65 de ani au rămas internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, niciunul nu era vaccinat, femeia revenise recent în ţară după o călătorie în Marea Britanie, iar bărbatul nu era cunoscut cu antecedente de călătorie. Aceste cazuri au apărut după ce în urmă cu două zile nu fusese înregistrat niciun caz nou de COVID-19 în judeţ’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a Instituţiei Prefectului Judeţului Giurgiu, Teodora Nicolau.

Celelalte trei persoane infectate au fost izolate la domiciliu.

În judeţul Giurgiu, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate 11.056 de cazuri COVID-19, dintre care 9.385 au fost vindecate şi externate.

În carantină la domiciliu se află 628 de persoane, patru sunt spitalizate şi 16 – în izolare la domiciliu.

Numărul persoanelor vaccinate în judeţul Giurgiu a ajuns la 107.763, dintre care 46.381 au efectuat ambele doze şi 3.509 au fost imunizate cu doza unică de Johnson&Johnson, la o populaţie totală a judeţului de 268.687 de locuitori.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks