Cei patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani şi o femeie de 26 de ani, toţi din municipiul Giurgiu şi bănuiţi că au racolat mai multe fete, unele minore, pentru practicarea prostituţiei, au fost arestaţi preventiv pentru proxenetism, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.
‘În urma efectuării la data de 6 iulie 2022 a cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Giurgiu, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au reţinut, pentru 24 de ore, patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani, şi o femeie, de 26 de ani, toţi din municipiul Giurgiu, care au fost prezentaţi astăzi (joi n.red.) instanţei de judecată cu propuneri procedurale, iar în această după-amiază, instanţa a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile pentru toate cele cinci persoane’ se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Giurgiu.
Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 6 mai – 6 iulie 2022, persoanele reţinute ar fi racolat mai multe fete din municipiul Giurgiu, unele dintre acestea minore, cărora le-ar fi asigurat spaţii locative, înlesnindu-le practicarea prostituţiei, sub strictă supraveghere, prin identificarea clienţilor, în urma postării pe site-urile de profil, la secţiunea escorte.
De asemenea, ‘persoanele reţinute ar fi obţinut foloase patrimoniale’, în urma practicării prostituţiei, de către ‘fetele exploatate sexual’. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)