Cinci persoane, trei femei şi doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 46 de ani au fost transportate la spitale din Capitală după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe autostrada A1, pe sensul de mers spre Piteşti, a informat ISU Giurgiu.
Potrivit ISU, pompierii au fost solicitaţi să intervină pe A1, la kilometrul 41, pe sensul de mers spre Piteşti, în urma producerii unui accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, Gărzii de Intervenţie Roata de Jos şi Gărzii de Intervenţie Potlogi, judeţul Dâmboviţa, cu două autospeciale de stingere, dotate cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD şi două ambulanţe SAJ.
‘Echipajele de intervenţie ajunse la locul accidentului au constatat că în accident au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea fiind găsit răsturnat, în afara părţii carosabile. Cinci persoane din autoturismul răsturnat au avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel trei femei în vârstă de 21, 23 şi 46 de ani şi doi bărbaţi cu vârste de 24, respectiv 27 de ani au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital’, a declarat, joi, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Pompierii, pe lângă coordonarea intervenţiei, au deconectat bornele autoturismului răsturnat în pădure, au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului şi acţionează pentru sablarea carosabilului.