Consilierii judeţeni au aprobat marţi, în şedinţă extraordinară, garantarea a trei credite bancare în valoare totală de 8,36 milioane de lei pentru finanţarea rambursabilă ce va fi contractată de compania de apă din judeţ în vederea ducerii la bun sfârşit a investiţiei referitoare la schimbarea contorilor la consumatorii din municipiul Giurgiu.
‘Proiectul acesta este în mod concret pentru montarea a 1.450 de contori, dintre care au montat deja aproximativ şapte sute şi trebuie neapărat să îi monteze pe toţi până la sfârşitul anului, iar garantarea celor trei credite în valoare totală de 8,369 milioane de lei este făcută de către Consiliul Judeţean Giurgiu în calitate de acţionar majoritar al SC Apa Service S.A. Giurgiu. Societatea a început montarea contorilor în zonele de blocuri pentru că au termenul foarte strâns de realizare a proiectului, până la finalul acestui an şi durează mult mai mult să schimbi contori la case unde modalitatea de intervenţie şi durata intervenţiei este mult mai mare’, a declarat marţi, în cadrul şedinţei extraordinare a CJ Giurgiu, preşedintele instituţiei, Dumitru Beianu.
El spune că acest proiect va continua cu montarea contorilor de apă la toţi consumatorii individuali din municipiul Giurgiu, unde există solicitări şi unde se justifică această investiţie.
În final, toţi cei 31 de consilieri judeţeni prezenţi la şedinţă au votat pentru aprobarea garantării acestor credite în valoare totală de 8,369 de milioane de lei. AGERPRES / (A – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)