Giurgiu, 16 iun/ Agerpres/ – O adolescentă în vârstă de 16 ani, aflată în plasament la Casa de tip familial Dunării din cadrul DGASPC Giurgiu, a obţinut Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Naţional Concurs de Teatru ‘D-ale lui Caragiale’, ediţia a VI-a, organizat în acest an în judeţul Prahova, iar trupa de teatru a DGASPC Giurgiu, formată din copii aflaţi în casele de tip familial, a obţinut locul al II-lea.
‘Trupa de teatru constituită din copii beneficiari de măsură de protecţie specială în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu a obţinut premiul al II-lea, la secţiunea pentru copii la Festivalul Naţional Concurs de Teatru D-ale lui Caragiale, ediţia a VI-a. De asemenea, Robertina, o adolescentă în vârstă de 16 ani, aflată în plasament la Casa de tip familial Dunării a obţinut Premiul pentru cea mai bună actriţă. Concursul a fost organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova şi s-a desfăşurat în data de 15 iunie 2023 la Ploieşti, în sala Europa a Consiliului Judeţean Prahova, acesta fiind primul an în care DGASPC Giurgiu participă la acest festival naţional’, a declarat vineri, presei, purtătoarea de cuvânt a DGASPC Giurgiu, Denisa Cristescu.
Ea spune că în acest an, au răspuns invitaţiei de participare adresate de DGASPC Prahova către judeţele din toată ţara, Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţele Giurgiu, Bacău, Botoşani, Teleorman, Neamţ, Suceava, Tulcea, Prahova, sector 4 Bucureşti şi sector 6 Bucureşti.
Trupa de teatru din cadrul DGASPC Giurgiu, constituită din cinci copii aflaţi în plasament la casele de tip familial Dunării şi Soarele precum şi patru copii aflaţi în îngrijirea asistenţilor maternali profesionişti au fost personaje în sceneta ‘Domnul Goe’. Ei s-au pregătit intens în vederea participării la acest festival şi în acest sens au avut sprijinul Teatrului ‘Tudor Vianu’ din Giurgiu.
‘Este un început promiţător pentru Cercul de teatru constituit din copii beneficiari de măsură de protecţie specială în cadrul DGASPC Giurgiu. Sceneta cu care copiii au fost la Festival va fi prezentată in perioada următoare în Centrele pentru persoane vârstnice din judeţ. Am apreciat entuziasmul copiilor, încă de la citirea textului, continuând cu repetiţiile, alegerea vestimentaţiei din magazia de costume a Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu, dar şi dorinţa lor de a se remarca şi a demonstra că au talent’, a declarat vineri, presei, directorul general adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, Valentina Loredana Dinu.
Ea spune că din necesitatea diversificării activităţilor recreative şi de petrecere a timpului liber, Cercul de teatru va fi deschis tuturor copiilor şi tinerilor aflaţi în plasament în cadrul DGASPC Giurgiu care doresc să îşi descopere şi fructifice talentul actoricesc şi pe timpul vacanţei de vară.