Acasă93Giurgiu: Doar 58,7% din populaţia judeţului a fost recenzată

Giurgiu: Doar 58,7% din populaţia judeţului a fost recenzată

Doar 58,7% din populaţia rezidentă estimată a judeţului Giurgiu a completat chestionare de recensământ până la această dată, iar unii recenzori renunţă să mai presteze activitatea pentru că nu îi găsesc pe cetăţeni la domiciliu.

‘În total, până la această dată, pentru întreaga perioadă de recenzare, respectiv autorecenzare şi recenzare pe teren au fost completate 149.268 de chestionare la nivel de persoană, reprezentând 58,7% din populaţia rezidentă estimată a judeţului Giurgiu la momentul începerii recensământului, de 254.493 de persoane. Totodată, ne mai confruntăm şi cu o fluctuaţie de recenzori în judeţul Giurgiu, în special în municipiul Giurgiu. Aceştia renunţă după câteva zile şi primăriile sunt nevoite să caute recenzori care să-i înlocuiască, iar acest lucru duce la întârzieri în recenzare’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Giurgiu, Luminiţa Ionete.

Ea spune că până acum au renunţat la activitate cinci recenzori din municipiul Giurgiu care şi-au motivat deciziile prin faptul că e mult ‘timp pierdut’ pentru că merg la adrese şi ‘nu îi găsesc pe cetăţeni la domiciliu’.

Potrivit datelor deţinute la acest moment de Direcţia Judeţeană de Statistică Giurgiu, în judeţ au fost recenzate pe teren, prin interviuri faţă în faţă, cu ajutorul tabletelor, 35.608 de chestionare şi 55.146 de persoane, reprezentând 34,4% din totalul persoanelor de de recenzat.

În mediul urban au fost completate 11.106 de chestionare, reprezentând 31,2%, iar în mediul rural 24.502 de chestionare, respectiv 68,8%.

În municipiul Giurgiu au fost completate 9.304 de chestionare, în oraşul Bolintin Vale – 554 de chestionare, iar în oraşul Mihăileşti – 1.248 de chestionare.

În mediul rural, cele mai multe chestionare au fost completate în comunele Floreşti-Stoeneşti, respectiv 1.482, Frăteşti – 1.413, Roata de Jos – 1.337 şi Ghimpaţi – 1.112, iar cele mai puţine în comunele Cosoba – 103, Greaca – 132, Ogrezeni – 157 şi Isvoarele unde au fost completate 159 de chestionare.

Etapa de recenzare pe teren continuă până la data de 17 iulie şi este obligatorie.

Persoanele care vor refuza recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidenţiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 şi 5.000 de lei. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks