Doi agenţi de poliţie din Giurgiu au fost reţinuţi, luni, pentru fapte de corupţie, între care luare de mită, după ce au pretins şi primit bani de la zeci de şoferi care au comis abateri în trafic pentru a nu-i sancţiona.
Conform datelor comunicate, marţi, de Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, în acest caz au fost puse în executare, cu sprijinul Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, 11 mandate de aducere pentru suspecţi de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.
Au fost ridicate înscrisuri de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu în dosarul având ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite de către doi agenţi de poliţie.
‘Astfel, primul poliţist este cercetat pentru luare de mită, în formă continuată, (32 de acte materiale) şi fals intelectual, iar cel de-al doilea pentru luare de mită, în formă continuată (19 acte materiale), constând în aceea că, în perioada martie-mai 2022, în cursul exercitării atribuţiilor de serviciu pe linie de supraveghere şi control al traficului rutier, au pretins şi primit, cu titlu de mită, sume de bani cuprinse între 100 şi 1000 de lei (la fiecare act material), de la conducătorii auto, pentru a nu dispune constatarea şi sancţionarea contravenţională a unor abateri rutiere săvârşite de către aceştia’, arată sursa citată.
Totodată, primul poliţist este cercetat şi pentru faptul că, în luna aprilie a acestui an, a eliberat în fals o dovadă de reparaţie a unui autoturism în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în referire la circumstanţele producerii avariilor maşinii.
Cei doi agenţi de poliţie vor fi prezentaţi Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă.
În cauză, se mai efectuează acte de urmărire penală faţă de 9 suspecţi, pentru dare de mită.
La instrumentarea acestei cauze penale s-a beneficiat de sprijinul DGA – Structura Centrală.