AcasăStiri generaleGiurgiu: Doi elevi din judeţ au obţinut nota zece la Evaluarea Naţională

Giurgiu: Doi elevi din judeţ au obţinut nota zece la Evaluarea Naţională

Doi din cei 2.004 elevi din judeţul Giurgiu care au participat la simularea pentru examenul de Evaluare Naţională au luat nota zece, a informat vineri Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ).

‘La simularea examenului de Evaluare Naţională, un elev a obţinut nota zece la limba şi literatura română, iar 58,84 % dintre elevii care s-au prezentat la acest examen au obţinut note mai mari sau egale cu cinci. Şi la proba de matematică un elev a obţinut nota zece, iar procentajul notelor mai mari sau egale cu cinci la această probă a fost de 47,36%’, a declarat vineri, presei, purtătoarea de cuvânt a ISJ Giurgiu, Georgeta Stănescu.

Un număr de 2.252 au fost înscrişi la simularea examenului de evaluare naţională în judeţul Giurgiu, dintre care s-au prezentat la examen un număr de 2.004 elevi.

La cererea expresă a participanţilor la simularea examenului de Evaluare Naţională sau a părinţilor acestora, rezultatele la probele scrise pot fi trecute în catalog ca note pe semestrul al II-lea la disciplinele respective. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks