Doi minori cu vârste de opt ani, respectiv 13 ani, un bărbat de 38 de ani şi o femeie de 37 de ani au fost transportaţi la spital în urma unui accident rutier produs pe DJ 401, la intrare în localitatea Dobreni.
‘ISU Giurgiu a fost solicitat în urmă cu puţin timp să intervină pe DJ 401, la intrare în localitatea Dobreni, în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Colibaşi, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ’, se arată într-un comunicat de presă, transmis vineri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 38 de ani, şi femeia şi cei doi copii, toţi conştienţi au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital.
Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.
Cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)