Giurgiu, 30 nov/ Agerpres/ – Doi cetăţeni palestinieni cu vârste de 19, respectiv 40 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încercau să intre în România, ascunşi într-un autocamion cu pastă de tomate din Turcia pentru România.
‘În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară un autocamion condus de un cetăţean ucrainean, în vârstă de 41 ani, care transporta pastă de tomate, din Turcia pentru România. La controlul de frontieră, poliţiştii au observat cablul asigurator dezlipit, motiv pentru care au procedat la deschiderea semiremorcii, ocazie cu care au depistat două persoane de sex masculin, cu vârste de 19, respectiv 40 de ani. În urma controlului efectuat asupra persoanelor nu au fost descoperite documente care să le ateste identitatea, aceştia declarând că sunt cetăţeni palestinieni, doreau să ajungă în Germania şi s-au urcat în autocamion pe teritoriul Turciei’, se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de ITPF Giurgiu.
Având în vedere aspectele constatate, cetăţenii palestinieni au fost preluaţi de reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, iar faţă de şoferul autocamionului a fost instituită măsura de nepermitere a intrării pe teritoriul statului român pentru o perioadă de cinci ani de zile.