Un minor în vârstă de 14 ani şi un adult de 40 de ani, cetăţeni sirieni, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încercau să intre ilegal în România, prin PTF Giurgiu, ascunşi într-un TIR ce transporta mărfuri din Turcia pentru România.
‘În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară un autocamion condus de un cetăţean moldovean, în vârstă de 34 ani, care transporta mărfuri, din Turcia pentru România. La controlul de frontieră, poliţiştii au constatat că sigiliul vamal este rupt şi lipit, ocazie cu care au depistat două persoane de sex masculin, cu vârste de 14, respectiv 40 de ani, ascunse în interiorul semiremorcii. În urma controlului efectuat asupra persoanelor şi al bagajelor nu au fost descoperite documente care să le ateste identitatea, aceştia declarând că sunt cetăţeni sirieni şi s-au urcat în autocamion pe teritoriul Turciei fără ca şoferul să cunoască acest lucru’, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ITPF Giurgiu.
Atât persoanele în cauză, cât şi şoferul şi ansamblul rutier au fost preluate de către Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor.