Pregătirea în cazul inundaţiilor sau incendiilor de pădure în regiunea transfrontalieră Giurgiu – Ruse, Bulgaria, precum şi dotarea ISU Giurgiu cu două autospeciale cu o capacitate mare de transport apă, a câte 20 de tone fiecare, au fost principalele realizări în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, în valoare totală de 994.135 de euro.
‘Suntem aici pentru încheierea proiectului ‘Parteneriate pentru prevenirea dezastrelor pentru o regiune sigură’ şi vreau să felicit echipele şi din partea română şi din partea bulgară pentru implicare. Proiectul a fost finanţat de UE din Fondul European pentru Dezvoltare Regională în cadrul Programului Interreg V A România-Bulgaria 2014-2020, Axa prioritară 3- O regiune sigură cu obiectiv specific- Îmbunătăţirea managementului riscului comun în regiunea transfrontalieră’, a declarat, în deschiderea conferinţei de presă organizată la finalizarea proiectului, vicepreşedintele CJ Giurgiu, Cristian Anculescu.
În cadrul proiectului au fost realizate, atât la Ruse cât şi la Giurgiu, instruiri pentru formatori cu privire la pregătirea populaţiei pentru riscul de inundaţii şi incendii forestiere.
‘Pregătirea formatorilor a fost organizată la Ruse, de Crucea Roşie Bulgară, pentru 16 persoane din Ruse şi Giurgiu, iar CJ Giurgiu a organizat un seminar pentru prevenirea personalului implicat în gestionarea incendiilor şi inundaţiilor forestiere din zona Giurgiu – Ruse. Totodată, au fost 20 de sesiuni de instruire practică în Bulgaria şi şapte în România pentru elevi şi studenţi din comunităţile locale organizate de Crucea Roşie Română, filiala Giurgiu, şi Filiala de Cruce Roşie Bulgară din Ruse. Au fost încheiate protocoale de colaborare cu instituţiile care au atribuţii în domeniul intervenţiei împotriva incendiilor forestiere în zona de cooperare transfrontalieră Giurgiu – Ruse, a fost elaborat un inventar complet, bilingv, al zonelor care pot fi afectate de incendiile forestiere din zona de cooperare de către Universitatea din Ruse ‘Anghel Kancev’, universitatea fiind dotată cu un laborator pentru a transpune într-o hartă electronică inventarul zonelor care pot fi afectate de incendiile forestiere’, a declarat şi managerul de proiect, Elena Dumitraşcu.
CJ Giurgiu a dezvoltat o strategie comună de intervenţie şi acţiune preventivă împotriva incendiilor forestiere din zona Giurgiu – Ruse care a fost tipărită în limbile română şi bulgară şi este disponibilă pentru comitetele de urgenţă din cele două ţări şi pentru toţi partenerii.
În cadrul acestui proiect, beneficiarul final, ISU Giurgiu, a fost dotat cu echipamente moderne de intervenţii, cele mai importante echipamente achiziţionate în cadrul proiectului fiind două autospeciale cu o capacitate de câte 20 de tone, fiecare, pentru transport apă, dotate cu pompe, o cameră cu braţ telescopic pentru căutare-salvare, două aparate de protecţie respiratorie cu termoviziune integrată, bugetul total al proiectului fiind de 994.135 de euro.
‘Mulţumesc CJ şi echipei de implementare pentru aceste autospeciale care au intrat în dotarea noastră. Sunt de mare ajutor având în vedere faptul că la nivelul judeţului Giurgiu nu stăm foarte bine cu sursele de alimentare cu apă artificiale, respectiv cu hidranţii. Aceste autospeciale cu o capacitate destul de mare, de 20 de tone fiecare, au şi pompe şi pot fi folosite şi la stingerea incendiilor, dar, în principal, sunt folosite pentru a aduce apă la locul intervenţiei pentru celelalte autospeciale de capacitate mai mică. Sunt foarte utile, le-am folosit la numeroase intervenţii. La fel, acele aparate cu cameră încorporată care pot fi folosite în cadrul intervenţiilor în spaţii închise sunt foarte utile, utilizatorii putând să vizualizeze focarele unde ai vizibilitate zero ca să poţi să acţionezi asupra incendiului ca şi camera cu braţ telescopic pe care o putem folosi atunci când avem persoane surprinse în spaţii înguste şi nu ai acces, astfel încât beneficiarul final, cetăţeanul, să beneficieze de o intervenţie de calitate’, a declarat prim-adjunctul inspectorului şef din cadrul ISU Giurgiu, Dumitru Vîlceanu.
Partenerii bulgari în cadrul proiectului prezenţi la întâlnirea de la Giurgiu au spus că, pe lângă achiziţiile făcute, importante au fost şi instruirile.
‘Important în cadrul acestui proiect a fost şi faptul că prin instruirile care au fost prevăzute, beneficiarii au căpătat o experienţă mai mare şi sunt mai pregătiţi să reacţioneze în anumite situaţii pentru o regiune mai sigură’, a declarat şi unul dintre partenerii proiectului din Ruse Bulgaria, reprezentatul Universităţii ‘Anghel Kancev’, Iuliana Popova.
Directorul Filialei de Cruce Roşie din Ruse, Bulgaria, Antoaneta Yabanozova, directorul Filialei de Cruce Roşie Giurgiu, Marian Măcelaru şi directorul Euroregiunii Giurgiu-Ruse, Lili Ganceva, au mai fost prezenţi la Giurgiu, la conferinţa de final a proiectului.