AcasăStiri generaleGiurgiu: Focar de pestă porcină africană la mistreţi, pe fondul cinegetic de...

Giurgiu: Focar de pestă porcină africană la mistreţi, pe fondul cinegetic de la Malu Spart

Centrul Local de Combatere a Bolilor Giurgiu a fost convocat marţi prin ordin al Instituţiei Prefectului pentru gestionarea şi monitorizarea corespunzătoare a măsurilor de combatere a focarului de pestă porcină africană la mistreţ confirmat pe Fondul Cinegetic de la Malu Spart.

‘Astăzi, 26 aprilie 2022, a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor Giurgiu, care a adoptat Programul de Măsuri pentru combaterea focarului de Pestă Porcină Africană la mistreţ după ce în data de 20 aprilie 2022, în Fondul Cinegetic 4 Căscioarele, Ocolul Silvic Bolintin, localitatea Malu Spart, judeţul Giurgiu, a fost confirmat focar de Pestă Porcină Africană la patru mistreţi. În vederea combaterii focarului de boală, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu au dispus delimitarea zonei afectate pe o rază de 13 kilometri, alcătuită din zona infectată cu o rază de opt kilometri şi zona tampon cu o rază de cinci kilometri, pe această rază de 13 kilometri în jurul cazului confirmat au fost recoltaţi integral mistreţii prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire. Mistreţii au fost testaţi atât virusologic, cât şi serologic’, se arată într-un comunicat de presă emis de Instituţia Prefectului – Judeţul Giurgiu.

Totodată, au fost eliminate cadavrelor întregi ale animalelor sălbatice moarte sau părţile de cadavre ale acestora, în conformitate cu Regulamentul Comisiei Europene, au fost efectuate examinări la porcii mistreţi ucişi prin împuşcare sau găsiţi morţi şi a fost interzis transportul mistreţilor şi al produselor de origine animală obţinute de la aceştia iar personalul care participă la vânătoare şi care intră în contact cu animalele vânate trebuie să respecte cu stricteţe regulile de biosecuritate la intrarea şi ieşirea din fondurile de vânătoare.

Restricţiile vor fi menţinute minimum 30 de zile în zona afectată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks