În luna decembrie, mai mulţi cetăţeni bulgari au fost depistaţi în timp ce încercau să intre ilegal în România cu teste COVID negative false, ultima încercare de acest fel fiind înregistrată în urmă cu 24 de ore, a declarat joi purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Andreea Bicu. ‘În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat, în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, la intervale diferite de timp, doi cetăţeni bulgari, care, pentru a li se permite intrarea, au prezentat reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică din punctul de frontieră rezultatele negative ale unor teste SARS-CoV-2. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care a fost constatat faptul că acestea nu au fost eliberate de clinica menţionată în documentele prezentate, ele fiind false’, a precizat Andreea Bicu. Cetăţenii bulgari au declarat că au procurat testele false din Bulgaria, contra sumei de 50 de euro fiecare, cu intenţia de a li se permite intrarea în România fără a le fi aplicate măsurile de sănătate publică de către autorităţile competente, având în vedere că Bulgaria se află pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat. Bărbaţii au fost preluaţi de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. Purtătorul de cuvânt a ITPF Giurgiu a menţionat că, în ultimele săptămâni, poliţiştii de frontieră giurgiuveni s-au mai confruntat cu astfel de cazuri, fiind depistaţi mai mulţi cetăţeni bulgari care au încercat să intre ilegal în România folosindu-se de teste COVID false.