AcasăStiri generaleGiurgiu: Minor cercetat pentru furt calificat după ce a pătruns într-un imobil...

Giurgiu: Minor cercetat pentru furt calificat după ce a pătruns într-un imobil şi a furat o sumă de bani

Un minor în vârstă de 14 ani este cercetat pentru furt calificat după ce ar fi furat o sumă de bani dintr-un imobil situat în comuna Putineiu, judeţul Giurgiu, iar banii i-a îngropat ulterior pe un câmp.

‘Poliţiştii Postului de Poliţie Putineiu au fost sesizaţi joi de către o femeie de 34 de ani cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa părinţilor săi, din comuna Putineiu, judeţul Giurgiu, de unde au sustras o sumă de bani. În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Din primele cercetări, a reieşit faptul că, în noaptea de 2 spre 3 februarie, persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept, prin forţarea unei ferestre, în locuinţă, de unde ar fi sustras suma de 1.650 de euro, două sute de lire sterline şi trei sute de lei’, se arată vineri într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.

În baza unor date şi informaţii, poliţiştii au identificat în scurt timp autorul fapte ca fiind un tânăr de 14 ani, din comuna Putineiu care a declarat că banii sustraşi i-a îngropat pe un teren situat în extravilanul localităţii Putineiu.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate de către poliţişti.

În continuare, se efectuează cercetări pentru furt calificat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks